realizari intelectuale.

never take anything for granted=fals

De obicei se spune ca trebuie sa muncim pentru ceea ce obtinem. De obicei se spune ca dupa ce am obtinut ceva trebuie sa luptam ca s pastram acel lucru. Judecand dupa experienta mea de viata tot ce pot sa spun este ca acest lucru e in totalitate fals. De ce? Pentru ca totul se obtine foarte usor, trebuie doar sa ceri/sa vrei/sa iei!

Spre exemplu, de curand am dat un examen cat de cat important pentru viitorul meu, viitor foarte incetosat de altfel:IELTS.

Acest examen m-a speriat extraordinar de tare. Timp de vreo doua luni lucram numai in engleza, gandeam in engleza, chiar visam in engleza..in fine, intelegeti la ce ma refer, eram panicata. Spre sfarsit nu poot sa spun ca m-am calmat doar ca ma apucase o stare de usoara nepasare, stare care nu te ajuta neaparat, dar macar iti mai ia gandul de la stresul general. Oricum ideea e ca, de abia cand a venit ziua examenului, respectiv rezultatele am realizat cat de mult m-am stresat pentru nimic. De abia acum pot sa constientizez cat de usor a fost si cat de bine as fi putut sa ma descurc 'under no stress'.

Si totusi, asta e natura mea. Asa sunt eu. Ma stresez ca un mentosan pus in pepsi, ca mai apoi sa cedez total pana la epuizare. Si totul fix degeaba. Dar de azi inainte nu. De azi inainte gata. De azi inainte i am going to take everything for granted..asa ca sa profit si eu.

Daca tot s-a intors roata, poate a venit si randul meu. Right?

p.s. am luat overall bandscore 7.5[not quite good enough, but a bit satisfying:d]

i don't love winter anymore.

cum se face ca afara e atat de superb si eu ma simt atat de trista?


*afara ninge, totul e alb, zambete de copii, si asa eram si eu ieri...fericita..dar acum, acum imi expun amarul in fata tuturor. Ma deschid in fata voastra de dragul dragostei de altadata.
Intotdeauna am asociat iarna, zapada,ninsoarea, cu iubirea. Ma intreb de ce? Poate pentru ca numai un sentiment atat de pur poate fi asociat cu ceva atat de alb, atat de curat. Dar iubirea nu e pura, iubirea nu e naiva, iubirea e opusul acestor lucruri. Iubirea e dezamagire, e inselaciune, e minciuna....sau si mai simplu, iubirea e doar un lucru care apare din frica de a nu pierde ceva/sau pe cineva cu care te-ai obisnuit. Si asta e trist, dar adevarat. Nici macar in cazul parintilor mei nu pot sa zic ca e vorba de iubire...e doar obisnuinta.
Dar revenind la goliciunea mea interioara...poate nu e din cauza ca nu simt iubire, ci doar pentru ca nu mai cred in ea. Si cu toate astea ma incadrez si eu in categoria oamenilor ipocriti care folosesc cuvintele te iubesc doar pentru a se amagi, sperand ca poate daca le zic, ca printr-o minune vor descoperi acel pur si naiv sentiment de care doar putem citi....Dar poate avand atitudinea asta voi reusi candva sa o gasesc...dar daca dupa ce ai gasit-o e si mai greu sa o pastrezi? Daca trebuie intretinuta asemenea unui foc a carui grija daca nu o ai, se stinge?...
Mai bine ma las pagubasa...si trec prin viata ca un tren printr-o gara....fara sa simt iubirea adevarata...sau poate voi avea noroc, si acea persoana care se va nimeri sa fie atunci ma va face sa ma simt cea fericita...ma va face sa masimt unica...fara sa imi pese de oricine altcineva...abia astept...


p.s.you know i'm the only one...xoxo

i don't wanna be friends.

*din seria 'fetele nu pot fi doar prietene cu baietii' sau 'baietii nu pot fi doar prieteni cu fetele' o sa iau in calcul experienta mea personala.

Asadar, in ultima vreme m-a apucat o frenezie a cititului...dar nici macar patrunzand in universul Manolo si al lenjeriei La Perla purtata intr'o camera din Plaza de catre o tanara domnisoara in asteptarea prietenului ei nu ma mai scot din starea de nervozitate si de dezamagire in care ma aflu...daca o mai tin asa o sa ajung sa citesc carti de Cioran, nu ca as avea ceve cu bietul scriitor, dar am vazut in ce stare te aduce o carte de a lui, si de atunci mi-am jurat ca nu o sa citesc niciodata...sau mai rau, o sa ajung copia fidela a lui Bacovia, nu ca as mai avea mult pana acolo, la cum suna posturile astea...

Is it wrong daca nu vreau doar amicitii nesfsarsite, si seri de confidente cu 'prieteni' de sex masculin, si tanjesc dupa cavalerul meu in armura stralucitoare?! Nu cred...adica orice fata viseaza sa isi gaseasca printul alaturi de care va avea parte de un final "au trait fericiti pana la adanci batraneti"...

Citeam odata ca orice persoana are parte doar de 3iubiri in a life time. Bun. Daca e adevarat, atunci asta inseamna ca pe mine ma mai asteapta doar una...daca ii dau cu piciorul acelei sanse?! Daca nu o sa recunosc iubirea atunci cand ma va lovi? Si totusi, cu optimismul in sange trebuie sa iau in calcul urmatoarea chestie:daca nu au fost iubiri adevarate cele pe care le'am experimentat pana acum?[stiu ca ma contrazic..dar am spus, si repet:sunt o ipocrita care numeste iubire sentimentul puternic de dependenta acre apare intr-o relatie, doar in speranta ca odata si-odata voi simti si eu...iubirea]

#1

Aveam 16 ani, clasa a10a...a fost frumos. Totul a inceput dintr-o prostie...dintr-o tampita 'blind date'...Tin minte si acum, ploua, si din cauza firii mele putin timide la inceput, nu am mers singura, am mai venit cu o prietena, care se intalnea cu prietenul ei acolo...ca de obicei, intarziasem[nu poti sa spui patricia fara sa mentionezi intarziat], si el era deja ajuns. Prima reactie a fost ceva in genul 'e chel...nu mai ies cu el vreodata'. Si asa a inceput totul.a fost trist prima luna...eu il faceam sa tina la mine si mie nu imi pasa deloc...pana cand s-a intors roata. Ajunsesem sa tin atat de mult la el. Eram dependenta pana si de rasuflarea lui. Cuvantul lui era cel mai important pentru mine. Eram in stare de orice...pana cand a inceput sa se indeparteze...dar poate nu am realizat ca eu, prin starea mea de sevraj datorata persoanei sale, l-am indepartat, dar atat de tare incat...s-a terminat. Atat de brusc, precum un vis frumos. Dar ce-a urmat dupa a fost cosmar. Totusi vreau sa-i multumesc lui pentru ca m-a facaut fericita chiar daca nu pentru foarte mult timp. Iti multumesc.

#2

Pentru numarul 2 mi-ar trebui un post intreg, dar o sa incerc sa rezum toata povestea la cateva randuri. Aveam, sau am 18ani,dar totul a inceput cu o luna inainte de majoratul meu. Aveam nevoie de prieten. De ce? Pai la majoratul meu veneau doar cupluri..si nu putea tocmai sarbatorita sa fie singura nu?! Asadar soarta mi l-a scos in cale. Nu era perfectiunea intruchipata, dar a aparut fix la momentul potrivit, si cine eram eu sa refuz o asemenea sansa? Am inceput sa iesim, pana cand personalitatea mea de copil naiv si inocent a inceput sa se alinte. Un 'chi' a fost destul pentru primul sarut.De atunci a inceput etapa cu 'pentru prima oara'...cu mana pe inima pot sa spun ca lui ii datorez initierea in multe lucruri, dar nu ma apuc acum de insirat. Dar ca orice vis frumos, totul are un final. Pe cat de frumos a fost visul, pe atat de neasteptat a fost sfarsitul. Plin de drama, de tumult si de bocet...Si tie iti multumesc, pentru ca m-ai invatat sa ma apreciez la intregul meu potential, pentru ca m-ai facut sa cer mai mult de la mine insumi si de la ceilalti, si nu in ultimul rand pentru promisiunile pe care mi le-ai facut. Multumesc.Si da pot sa spun ca te iubesc, cu toate ca nu meriti asta acum.

#3

promit sa revin cand voi avea ce sa scriu aici..poate va fi o continuare la #1 sau la #2, sau poate va fi ceva nou si nemaiintalnit...

p.s. nu sunt intr-o perpetuua cautare a printului meu. sunt intr-o continua asteptare.

it's about time.

*made by dazzle

ps.there is more yet to come.

Et si tu n'existais pas

Et si tu n'existais pas,

Dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

Sans espoir et sans regrets.

Et si tu n'existais pas,

J'essaierais d'inventer l'amour,

Comme un peintre qui voit sous ses doigts

Naître les couleurs du jour.

Et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

Dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

Que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

Je ne serais qu'un point de plus

Dans ce monde qui vient et qui va,

Je me sentirais perdu,

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

Dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

Mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

Je crois que je l'aurais trouvé,

Le secret de la vie, le pourquoi,

Sïmplement pour te créer

Et pour te regarder.

     Treaba sta in felul urmator. Se ia una bucata fetita draguta si naiva, si se pune langa un 'el', relativ perfect cel putin din punctul ei de vedere. Rezultatul:dragoste la prima vedere, o mangaiere, o clipa de placere...

      Dar daca nu ne gasim acel 'tu', acel pinguin langa care suntem meniti sa imbatranim? Daca il gasim, primim o sansa, si ii dam cu piciorul? Atunci ce facem? Ne multumim cu mai putin? Noi, oamenii fiinte superioare ne multumim cu mai putin decat am putea primi?! NU! Asadar ne punem pe modelat propriul comportament, facut sacrificii, compromisuri, pentru a atinge scopul dorit:gasirea acelui 'tu'

definirea sinelui

*se spune ca o persoana cu cat creste in varsta se maturizeaza...oare ne putem numi persoane daca pe masura ce crestem ne transformam comportamentul? oare daca ne uitam in urma ne mai recunoastem pe noi insine? personal cred ca am ramas la fel ca la 16 ani[a nu se intelege gresit->m-am maturizat dar nu exista schimbari majore. Drept dovada aduc acest text care se intituleaza 'Cine sunt eu?' compus in urma cu 3 ani(respectiv pe 22.09.06)

                         'Daca privesc din perspectiva Universului...sunt un nimic, o furnica care incearca sa traiasca , o furnica care se straduieste o viata intreaga sa adune o farama de cunostinte care o ajuta sa supravietuiasca monotoniei. Daca privesc din perspectiva tarii noastre...atunci raspunsul este...tot o furnica...o chestie infima care nu e implicata in nimic national... Aceasta furnica are si un nume...Patricia... cum alte posibilitati nu am, voi incerca sa ma transpun in cuvinte, lucru lucru practic imposibil. Daca ar fi sa existe cate un cuvant care sa descrie fiecare persoana, vocabularul limbii romane s-ar imbogati consistent, insa voi incerca sa ma descurc cu ce exista deja. Distrata, zambareata, visatoare sunt cateva din caracteristicile mele esentiale, iar prietenii sunt cei care ma inconjoara mereu. Cum o masina nu poate functiona fara combustibil si cum un copil nu poate suptavietui fara mama sa, asa si eu nu pot trece peste o zi fara sa fiu inconjurata de prieteni. Fie ma cunosc de ani, fie doar de o zi toti au aceeasi importanta pentru mine. O carte deschisa din ale carei pagini deslusesti cele mai ascunse parti din mine, asta sunt eu pentru ei, pentru prietenii mei. Insa filele acestea se fac albe cand incerc sa ma cunosc pe mine insumi. Acesta este probabil cel mai dificil lucru. Sa incerci sa afli cine esti, ce iti place, ce vrei de la viata. Toate la timpul lor. Poate intr-un final, dupa ce imi voi indeplini soarta voi descoperi cine sunt eu...'

cause you're gonna miss the girls of summer..won't you?